Vacanța cu autorulota în Sevilia – Spania

Recomandă prietenilor

Aprilie 2021, fetele au vacanță o lună de zile, din cauza COVID 19. Vântul și vremea mohorâtă ne îndeamnă la un ceai cald cu biscuiți. M-am așezat confortabil în căutarea unui film și aud:

– Mami, ce-ar fi dacă ne urcăm în rulotă (autorulotă) și mergem să ne cumperi rochițe?

Întorc privirea. Avea în mână rochița de flamenco, cumpărată din Sevilia acum 4 ani, când ea avea tot 4 ani.

– Ce-ți amintești de atunci, o întreb?

– Îmi amintesc că am fost la un restaurant unde cânta, dansa o doamna foarte frumoasă cu o rochie asemănătoare cu a noastră, cu buline. Știu că ne-ai luat și papuci cu toc. Putem, putem să mai mergem?

– Ar fi frumos să revedem Sevilia, să mergem la un spectacol flamenco, dar poate în vacanța de vară. Până acolo facem 5-6 zile, dacă mergem încontinuu, este foarte departe. Când erați voi mai mici, iar sora ta nu începuse școala, am plecat din mai până în septembrie.

În anul 2017, am fost plecați cu autorulota 111 zile, iar la întoarcerea acasă aveam 11 111 km parcurși. Cea mai lungă vacanță cu autorulota în 4. Fetele aveau 4 și 6 ani. Greu a fost pentru bunici când am plecat, deoarece nu știau când ne întoarcem. Nici noi nu știam. Am ajuns până în Portugalia, unde am stat 5 săptămâni. Dar asta este altă poveste.

Vacanța cu autorulota în Sevilia. Unde parchezi?

Cine vrea să viziteze Sevilia pentru a cumpăra rochițe la fetițe, și nu numai, poate parca autorulota aici: Parking Las Razas, Av. de las Razas, 41, 41012 Sevilla, Spania – 15 euro/noapte. Parcare este la 30 de minute de zona centrală, dacă mergeți pe jos. Puteți lua un Uber pentru 4 euro sau autobuzul care trece din 15 în 15 minute, la o distanță de 200 m de parcare. Am găsit parcarea folosind aplicația park4night

Vacanța cu autorulota în Sevilia. Iată ce am vizitat:

  • Parcul Maria Luisa

În călătoriile noaste, având 2 copii cu noi, căutăm de cele mai multe ori locuri de atracție și pentru vârsta lor ( 4 și 6 ani). Am ajuns, astfel, în parcul Maria Luisa unde ne-am bucurat de umbra lămâilor și a portocalilor, de verdele încântător al copacilor, de florile multicolore, de bazinele cu apă, de fântâna arteziană și, nu în ultimul rând, de înghețata răcoroasă.

  • Piața Spaniei

Parcul Maria Luisa se întinde pe o suprafață de 40h și în interiorul lui găsim Piața Spaniei, cea mai frumoasă piață din câte-mi amintesc că am vizitat. Este în formă de semilună și are o minunăție de clădire construită din cărămidă și decorată în stil renascentist. Lateralele clădirii au câte un turn construit în stil baroc, de o înălțime de 74 m. În interiorul lor regăsim Muzeul de Arheologie și Muzeul Militar.

  • Catedrala Seviliei

Dacă ajungi în Sevilia trebuie să vizitezi Catedrala. Programul de vizită este până la ora 16.30 în zilele de vară, iar taxa de intrare este de 8 euro pentru adulți si 4 euro pentru copii. Turnul Catedralei are o înălțime de 101 m și este numit Giralda.

În interior nu ai cum să nu fii uimit de  Altarul principal construit din aur, unde regăsești scene de la Nașterea lui Iisus până la Înălțare. Lateral sunt figurinele celor 12 apostoli în mărime naturală.

Mormântul lui Cristofor Columb se află în catedrală. A fost adus după 400 de ani de la moartea sa – mereu un călător.

Fetelor le-a plăcut foarte mult orga din interior, care este construită din 1901.

Stilul gotic al catedralei, sculpturile, vitraliile și atenția la detalii te fac să-ți dorești să revii.

Vacanța cu autorulotă în Sevilia- capitala mondială a portocalelor

Între timp, Sevilia a devenit capitala mondială a portocalelor , motiv pentru care îmi doresc să revin în Sevilia, primăvara când sunt înfloriți portocalii, când vântul împrăștie miresma lor în tot orașul și petalele florilor îmi mângâie privirea.

Echipa Campero îți pune la dispoziție autorulote noi în fiecare an. Dacă vrei să închiriezi autorulote  sau cauți autorulote de vânzare ne poți contacta la 0745147724 sau pe Facebook.


Recomandă prietenilor

Lasă un răspuns

Sună la 0745.147.724